Cetățenii Republicii Moldova vor beneficia de compensațiile pentru energia electrică și căldură până la sfârșitul acestui an. Declarația a fost făcută de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, în cadrul emisiunii Rezoomat de la RLIVE TV.
„Așa cum am spus, până la sfârșitul anului vor fi. Acum preocuparea noastră este ca să ne asigurăm ca din perspectivă tehnică, cetățenii nu o să întâlnească probleme majore când se vor înregistra în sistemul de compensații. Detaliile privind continuarea compensațiilor vor fi clarificate în următorul an bugetar. Acest Guvern și-a asumat angajamentul de a acoperi primii 110 kW până la sfârșitul anului, iar în exercițiul bugetar următor vom stabili pașii pentru perioada ce urmează” a declarat Alexei Buzu.
Procesul de înregistrare pentru obținerea compensațiilor pentru sezonul rece din acest an va începe pe 3 noiembrie.