Trei persoane au fost trimise în judecată pentru escrocherie privind vânzarea fictivă a tractoarelor și mașinilor la prețuri atractive, de aproape 6.000.000 lei.
În iunie 2026, deși compania era certificată pentru ca să creeze aparența legalității, aceasta afișa în oficiu o autorizație falsă care i-ar fi permis să pună în vânzare mijloace de transport. Pentru ca să creeze impresia de încredere, escrocii chiar îi invitaseră pe majoritatea clienților înșelați în acel oficiu, înainte să ia avansul de bani. Mai apoi, victimele transferau bancar majoritatea banilor, care erau extrași de către învinuiți pentru „cheltuieli gospodărești.”
Unii din clienți au apelat și la credite bancare, ca să le achite acestora sume în avans de €5.000-€20.000. Acum, urmare a continuării investigațiilor, oamenii legii au stabilit a 32-a victimă – un bărbat care a plătit un avans de peste 80.000 lei pentru un tractor (de model Kubota), care așa și nu i-a fost adus.
Mai exact, în perioada infracțională din 2025-2026 compania activa timp de o lună într-o locație, după care-și muta sediul și-și schimba toate datele de contact. Prin urmare, clienții înșelați nu-i mai puteau găsi, după care se adresau la autoritățile de drept.
Acum, cei trei învinuiți cu vârste de 26, 37 și 49 de ani trimiși în judecată de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) continuă să fie plasați în arest preventiv la solicitarea procurorilor specializați, până la o decizie a Judecătoriei Chișinău. Între timp, urmărirea penală continuă și în privința altor membri ai grupului criminal organizat. Potrivit Codului penal, învinuiții riscă pedeapsa cu închisoarea pentru un termen cuprins între 4 și 8 ani, cu amendă de până la 450.000 lei pentru fiecare din ei.