RO | RU

Vasile Tofan, după ce a traversat Bosforul înot alături de fiul său: „A fost mai rapid decât mine”

Traian Cibotari de Traian Cibotari • 23.08.2026 • 14:41 • Social
Vasile Tofan, după ce a traversat Bosforul înot alături de fiul său: „A fost mai rapid decât mine”
Premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, a participat astăzi, 23 august, la Cursa Intercontinentală de Înot Boğaziçi, unde a înotat alături de fiul său de 14 ani. Despre acest lucru, premierul a scris pe rețelele de socializare. „În ianuarie i-am promis fiului meu că vom traversa împreună, înotând, strâmtoarea Bosfor. S-a pregătit aproape un an pentru această cursă, iar eu nu puteam să-mi încalc promisiunea. Cursa de 6.5km a pornit de pe continentul asiatic și s-a încheiat pe cel european, exact în direcția în care merge și țara noastră. Fiul meu a fost mai rapid decât mine - și puține lucruri bucură mai mult un părinte decât să-și vadă copilul depășindu-l. Revenim la Chișinău cu bateriile încărcate și cu inima plină. Ne așteaptă mult de lucru acasă”, a scris Vasile Tofan pe pagina sa de Facebook. Cursa Intercontinentală de Înot Boğaziçi (Bosphorus Cross-Continental Swim) este o competiție emblematică de înot în ape deschise organizată de Comitetul Olimpic Turc. Ediția a 38-a a adunat aproximativ 2.500 de participanți din zeci de țări.

Citește și