Un bărbat va comparea pe banca acuzaților pentru finanțarea ilegală a unui partid politic din surse interzise de lege. Mai exact, acesta ar fi acționat în interesul partidului „Șansa”, formațiune derivată de facto din fostul partid „Șor”, declarat neconstituțional, și ar fi cumpărat un automobil Suzuki Vitara pentru a-l oferi ca premiu într-un concurs destinat simpatizanților Blocului Politic „Victorie/Победа”. Concursul ar fi fost organizat pentru a crește baza de susținători ai formațiunii politice.
Potrivit oamenilor legii, automobilul ar fi fost achiziționat de către învinuit la prețul de 15 000 de euro.
„Ulterior, în septembrie 2024, mașina a fost câștigată de o participantă care înregistrase cei mai mulți susținători în platforma online, fiind simpatizantă a partidului. La faza de urmărire penală, în vederea asigurării achitării amenzii și confiscării speciale, a fost aplicat sechestru asupra automobilului de model Suzuki Vitara”, precizează Procuratura Anticorupție.
Cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Precizăm că pentru infracțiunea săvârșită, legea prevede pedeapsa sub formă de amendă în mărime de la 42 500 la 67 500 de lei sau cu închisoare de la 3 la 6 ani.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.



















