Potrivit procurorilor, bărbatul de 37 de ani a organizat întreaga schemă de procurare și distribuire a drogurilor, fiind condamnat la 7 ani de închisoare într-un penitenciar de tip închis și privat de dreptul de a ocupa funcții legate de gestionarea medicamentelor și drogurilor pentru o perioadă de 5 ani. Expertizele au arătat că substanțele conțineau metadonă, heroină, mefedronă, clefedronă și amfetamină, droguri de mare risc pentru sănătatea publică.
Într-un alt dosar, doi tineri de 19 și 20 de ani, care distribuiau droguri în sectorul Buiucani al capitalei, au fost condamnați la pedepse de 5 ani și 3 luni, respectiv 5 ani și 6 luni de închisoare. Cei doi și-au recunoscut vina și au solicitat aplicarea unor pedepse mai blânde.
„Producerea, deținerea, transportarea și distribuirea ilegală a drogurilor sunt pedepsite de lege. Orice implicare în astfel de fapte atrage inclusiv răspundere penală și pedeapsa închisorii”, precizează Procuratura Generală.