Tinerii din Republica Moldova au participat la atelierul „WE NEXT”, dedicat formării unei noi generații de lideri civici
Asociația pentru Drepturile Omului „Lex XXI” a organizat atelierul „WE NEXT”, în cadrul proiectului „Tinerii și democrația: către o participare politică activă în Moldova”, un program dedicat tinerilor care își doresc să devină lideri activi ai schimbării sociale și civice. Inițiativa urmărește să dezvolte implicarea tinerilor în viața democratică, să stimuleze gândirea critică și să consolideze spiritul civic.
Pe parcursul a trei zile, 30 de tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani, din diferite regiuni ale țării, au fost implicați în ateliere interactive, discuții tematice și simulări menite să îi ajute să înțeleagă mai bine procesele democratice și rolul pe care îl pot avea în comunitățile lor. Sesiunile au abordat teme precum adevăr, curaj, gândire critică, comunicare și activism civic.
Tinerii au avut ocazia să interacționeze cu speakeri și mentori invitați, care le-au vorbit despre implicarea în comunitate și despre modalitățile prin care pot deveni actori ai schimbării. Printre invitați s-au numărat, Keira Hanna Ndoumbe, Doru Curoșu, Marcela Nistor, Adrian Băluțel, Măriuța Nistor, Ludmila Adamciuc, Radion Gavriloi și Alex Ciolac.
Potrivit organizatorilor, astfel de evenimente contribuie la formarea unei generații mai responsabile și mai active civic, oferind tinerilor instrumentele necesare pentru a-și transforma ideile în acțiuni concrete.
Proiectul „Tinerii și democrația: către o participare politică activă în Moldova” a fost organizat de Asociația pentru Drepturile Omului „Lex XXI”, cu sprijinul Organizației Internaționale a Francofoniei OIF.
Citește și
Un obuz din timpul războiului, depistat pe segmentul feroviar Căușeni–Bender
14.10.2026 • Social
VIDEO // Tânăr de 19 ani, reținut la Căușeni. Acesta pătrundea în casele oamenilor și îi hărțuia
14.10.2026 • Social
Creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc Acoperământul Maicii Domnului
14.10.2026 • Social