Potrivit probelor, la 14 septembrie 2025, pe timp de noapte, învinuiții au mers la domiciliul victimei din satul Ocolina, raionul Soroca. Acolo, după un conflict, i-au aplicat victimei multiple lovituri cu pumnii, de la care, bărbatul și-a pierdut cunoștința. Cei doi, continuându-și acțiunile sale infracționale, legând picioarele victimei cu o funie, l-au târât cu un cal în pădurea din extravilanul satului, la o distanță de 3 km de localitate.
În timp ce unul din învinuiți ducea calul, celălalt îi aplica lovituri victimei, pentru a o împiedica să strige în ajutor. După mai multe tentative, aceștia au sugrumat victima, până aceasta a decedat. Pentru a ascunde urmele infracțiunii, făptuitorii au acoperit corpul neînsuflețit cu frunze.
Inculpații și-au recunoscut vina, iar sentința este cu drept de apel.