Republica Moldova colectează fonduri pentru generatoare destinate Ucrainei, necesare în spitale și locuitorilor afectați de bombardamentele rusești și de gerurile puternice, scrie moldova1. Campania a fost lansată pe 29 ianuarie și, în prima zi, s-au adunat 64 de mii de lei, potrivit consultantului pentru comunicare al Ministerului Energiei, Vitalie Condrațchi.
Această campanie de strângere de fonduri sprijină apelul global al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei de a oferi asistență energetică de urgență. Colectarea va fi activă până pe 13 februarie. Donațiile pot fi făcute prin sistemul MIA, folosind acest link.
„De aproape o lună, la Kiev mii de blocuri de locuințe rămân fără lumină, încălzire și apă. Pe fondul gerurilor puternice și al ninsorilor, Rusia a intensificat atacurile asupra infrastructurii critice, iar orașul trăiește în regim de deconectări de urgență, imposibil de prevăzut din timp. Dacă până în ianuarie 2026 întreruperile aveau loc conform unor grafice, în prezent furnizarea energiei electrice a devenit imprevizibilă. Fără curent electric, încetează să funcționeze și sistemul centralizat de încălzire — în unele blocuri, temperatura din apartamente nu depășește 8–10 grade”, a scris Vitalie Condrațchi, pe pagina sa de Facebook.
Fondurile strânse prin intermediul campaniei „Căldură pentru Ucraina” vor fi utilizate pentru achiziționarea și livrarea de generatoare în Ucraina, precum și pentru aprovizionarea comunităților ucrainene, regiunile Sumî și Kiev, familiilor și copiilor cu resurse energetice esențiale.
Strângerea de fonduri este organizată de Congresul Național al Ucrainenilor din Moldova în parteneriat cu Ambasada Ucrainei în Republica Moldova.
Și Uniunea Europeană a anunțat că intenționează să pună la dispoziție Ucrainei un ajutor umanitar în valoare de 145 de milioane de euro. Fondurile sunt destinate să asigure protecție, adăpost, hrană și acces la apă și servicii medicale, a precizat Comisia Europeană. O sumă suplimentară de opt milioane de euro este alocată pentru găzduirea refugiaților de război în Republica Moldova. Uniunea Europeană furnizează, de asemenea, 500 de generatoare de curent electric de urgență. Vineri, 30 ianuarie, 447 dintre acestea au fost deja livrate.
Menționăm că aproximativ o mie de blocuri din Kiev erau duminică dimineață, 1 februarie, fără agent termic, a anunțat primarul capitalei ucrainene, Vitali Kliciko. Potrivit edilului, pe parcursul nopții, alimentarea cu căldură a fost reluată în peste 1.500 de clădiri rezidențiale, afectate anterior de avaria majoră din sistemul energetic al Ucrainei.
Problemele de alimentare cu energie electrică și termică persistă după atacul masiv lansat de Rusia asupra infrastructurii energetice, pe 20 ianuarie. De atunci, autoritățile au reușit să restabilească treptat încălzirea în majoritatea clădirilor, însă situația s-a agravat din nou pe 31 ianuarie, în urma unei avarii de proporții în sistemul energetic național.

















