RO | RU

Spatari: Guvernul intenționează să majoreze numărul beneficiarilor de compensații

Nata Tocarciuc de Nata Tocarciuc 17.09.2026 09:04 Economic
Spatari: Guvernul intenționează să majoreze numărul beneficiarilor de compensații

Bugetul pentru compensațiile la energie în sezonul rece ar putea ajunge la aproximativ 2,5 miliarde de lei, iar numărul beneficiarilor ar urma să fie mai mare decât anul trecut. Declarația a fost făcută de președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Marcel Spatari, la emisiunea „Rezoomat”, scrie Realitatea.

Potrivit deputatului, statul va acorda compensații cel puțin în limita bugetului alocat anul trecut, însă, în funcție de evoluția prețurilor la energie, autoritățile ar putea identifica și alte surse de finanțare.

„Din câte am discutat cu Guvernul, intenția este de a mări numărul de beneficiari, pentru că și prețul anul acesta deja este mai mare decât anul trecut”, a declarat Spatari.

Spatari a precizat că Ministerul Finanțelor lucrează în prezent la proiectul bugetului pentru anul viitor, astfel că suma exactă nu este încă stabilită. El estimează însă un buget de aproximativ 2,5 miliarde de lei.

Valoarea compensațiilor luată în calcul ar fi comparabilă cu cea de anul trecut. Compensația minimă ar urma să fie de 500 de lei, iar plafonul maxim va depinde de sursa de energie utilizată pentru încălzire.

Anul trecut, compensația maximă pentru gospodăriile care se încălzeau cu lemne a fost de 800 de lei, iar pentru consumatorii care utilizau alte surse de energie – de până la 1.000 de lei.

Citește și