Șeful Poliției din Ucraina a acuzat Rusia că recrutează adolescente ucrainene pentru a ucide militari ucraineni, după arestarea unei tinere de 17 ani suspectate că a omorât un soldat la instrucțiunile unui agent rus, notează Protv.ro.
Într-un interviu publicat miercuri de publicația ucraineană Cenzor.NET, șeful Poliției Naționale, Ivan Vyhivskyi, a declarat că, de la începutul anului, au fost înregistrate șase cazuri de asasinate la comandă organizate prin intermediul aplicației Telegram, dintre care unul a fost dejucat, relatează Reuters.
„Vorbim despre omoruri premeditate organizate de serviciile speciale ale statului agresor și executate de cetățeni ucraineni”, a afirmat acesta.
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) nu a comentat imediat acuzațiile. La rândul lor, serviciile de securitate ruse acuză Kievul că recrutează cetățeni ruși pentru atentate pe teritoriul Rusiei, iar serviciile de informații militare ucrainene și-au asumat responsabilitatea pentru asasinarea mai multor ofițeri ruși de rang înalt de la începutul invaziei ruse din 2022.
Potrivit lui Vyhivskyi, recrutorii ruși identificau tinere pe platforme de mesagerie, promițându-le câștiguri ușoare și coordonându-le acțiunile de la distanță.
Șeful Poliției din Ucraina acuză Rusia că recrutează adolescente pe Telegram pentru a ucide militari
Citește și
Miliarde de ruble pentru prelungirea vieții lui Putin. Rusia ar putea apela la un neurochirurg chinez controversat
24.10.2026 • Externe
Toate cele patru aeroporturi din Moscova și-au suspendat activitatea din cauza dronelor
23.10.2026 • Externe
Volodimir Zelenski: „Trump îl poate aduce foarte ușor pe Putin la masa negocierilor”
23.10.2026 • Externe