Patru bărbați, membri ai unui grup criminal organizat, au fost condamnați la pedepse cuprinse între 7 și 14 ani de închisoare. Instanța i-a găsit vinovați de escrocherie, mai exact, aplicarea schemei „ruda implicată în accident”, prin care au indus în eroare mai multe persoane pentru a le sustrage bani. Faptele au fost comise în mai multe raioane din Republica Moldova, iar prejudiciul total se ridică la aproximativ 300 de mii de lei.
Potrivit rechizitoriului, inculpații și-au împărțit rolurile în cadrul grupului, acționând coordonat pentru a crea aparența unor situații reale de urgență. Victimele erau contactate telefonic de o femeie, membră a grupului, care se prezenta drept rudă apropiată și susținea că ar fi fost implicată într-un accident rutier grav, solicitând urgent mijloace bănești pentru repararea prejudiciului, amenințând cu declanșarea unei cauze penale în caz contrar.
„Pentru a conferi veridicitate situației, convorbirile cu victimele erau preluate de o altă femeie, prezentată de obicei ca reprezentant al poliției sau avocat, care insista asupra necesității transmiterii rapide a banilor, reiterând amenințarea cu procedura penală”, precizează Procuratura Generală.
După obținerea acordului victimelor, membrii grupului se deplasau la domiciliile acestora pentru a ridica sumele solicitate.
„Investigațiile au demonstrat implicarea grupului în patru cazuri de escrocherie prin această schemă, comise în raioanele Ialoveni, Ungheni și Hîncești, cauzând un prejudiciu total de aproximativ 300 000 de lei”, se mai arată în comunicat.
Toți inculpații au pledat nevinovați. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată conform procedurii legale.


















