SA Energocom va cumpăra mai multă energie electrică produsă la centrala de la Cernavodă
În perioada 1 ianuarie – 31 martie, Energocom va achiziționa de la compania Nuclearelectrica din România, care deține Centrala nucleară de la Cernavodă, 100 MW bandă (24 de ore din 24).
Este un volum de aproape 3 ori mai mare decât în luna decembrie 2024, când Energocom procură 30 MW. Un nou contract în acest sens a fost semnat astăzi, 19 decembrie, de reprezentanții celor două companii.
Prețul energiei de la Nuclearelectrica este unul preferențial pentru acoperirea necesarului de consum al consumatorilor finali din Republica Moldova, plafonat de o ordonanță de urgență a Guvernului României, la 400 RON/MWh sau circa 80 EUR/MWh. Este vorba despre un suport consistent și concret al autorităților de la București pentru Republica Moldova.
În lunile de iarnă, cantitatea energiei electrice produsă de centralele de termoficare de la Chișinău și Bălți acoperă 25%-30% din necesarul malului drept al Nistrului. Electricitatea contractată de la Nuclearelectrica va asigura o mai mare cantitate de energie sigură și continuă, cărora li se adaugă energia produsă din surse regenerabile care depinde de condițiile meteo. În orele de vârf necesarul de consum este suplinit cu energie cumpărată de pe bursa română OPCOM.
Citește și
Ce spune directorul general al ANRE despre o eventuală majorare a tarifelor la gaz
14.10.2026 • Economic
Peste 8 mii de familii vor primi vouchere pentru electrocasnice noi. Aproximativ 57 de milioane de lei au fost alocați
13.10.2026 • Economic
80 de milioane de euro pentru modernizarea a 25 de școli profesionale, colegii și centre de excelență din R. Moldova
12.10.2026 • Economic