VIDEO // Transport ilegal de mărfuri în valoare de 200.000 lei, depistat de vameși la Corlăteni
Un conațional în vârstă de 29 de ani a fost documentat de ofițerii Echipelor mobile ale Serviciului Vamal pentru transportare ilicită a mărfurilor, în cantități comerciale.
Acesta se afla la volanul unui mijloc de transport de model “Mercedes Sprinter”, deplasându-se în apropierea sat. Corlăteni, r-nul Rîșcani, fiind stopat pentru verificări, în linia a doua de control vamal.
În cadrul măsurilor de control efectuate asupra unității de transport, a fost depistat un lot de mărfuri constituit din electrocasnice, invertoare electrice, accesorii pentru panouri solare, scule electrice, dispozitive pentru țigări electronice, transportate în lipsa actelor de proveniența legală și/sau vamală.
Valoarea estimativă a mărfurilor constituie circa 200 mii lei.
Mărfurile au fost supuse ridicării, iar cercetările pe caz continuă.
Citește și
Două automobile au fost cuprinse de flăcări la Cahul
13.10.2026 • Social
Peste 100 articole din fontă nedeclarate, depistate într-un lot de mărfuri la postul vamal Bălți
13.10.2026 • Social
Peste 2000 de euro pentru facilitarea obținerii permiselor de conducere. Un bărbat din Bălți, denunțat la CNA
13.10.2026 • Social