RO | RU

VIDEO // Tentativă de transport ilicit la Tudora: Cosmetice și articole vestimentare, ascunse de controlul vamal

Ecaterina Moroșanu de Ecaterina Moroșanu • 10.11.2026 • 10:38 • Social
VIDEO // Tentativă de transport ilicit la Tudora: Cosmetice și articole vestimentare, ascunse de controlul vamal

Produse și instrumente pentru extensii de gene, ascunse printre haine chiar în interiorul încălțămintei, depistate la postul vamal Tudora. 

Valiza îi aparținea unei pasagere de 28 de ani, cetățeană a Ucrainei, care călătorea cu un microbuz Mercedes-Benz Sprinter din Ucraina spre Republica Moldova. În timpul controlului, funcționarii vamali, în conlucrare cu polițiștii de frontieră, au direcționat bagajele pasagerilor către scaner. La verificarea valizei, echipa de control a depistat produsele și instrumentele de cosmetologie ascunse în bagaj.

Într-un alt caz, echipa de control a supus unui control fizic detaliat un autoturism Mercedes-Benz E 300 care intra în Republica Moldova din Ucraina. În urma verificărilor, efectuate în baza analizei de risc, au fost depistate portmonee și costume pentru femei care nu fuseseră declarate, deși erau supuse obligației de declarare. Șoferul, un cetățean al Republicii Moldova în vârstă de 23 de ani, a declarat că nu știa că avea obligația de a declara bunurile.

Bunurile depistate în autoturism au fost ridicate și sunt pasibile de confiscare specială, iar șoferul riscă o sancțiune contravențională. 

 

Citește și