Pe parcursul anului curent, un tânăr în vârstă de 28 de ani, locuitor al municipiului Bălți, a pus în circulație droguri în proporții mari. Acesta ascundea substanțele în locuri mai puțin aglomerate, iar coordonatele și fotografiile erau transmise prin aplicația Telegram către un „operator” al grupului infracțional.
În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul și în automobilul suspectului, au fost ridicate droguri de tip PVP („sare”), hașiș, telefoane mobile, cartele SIM, un cântar electronic, materiale destinate porționării și vânzării substanțelor narcotice, precum și dispozitive artizanale pentru consumul acestora. Totodată, în telefonul suspectului a fost identificat un magazin online de vânzare a drogurilor, administrat de acesta, care oferea bonusuri și promoții cumpărătorilor.
Făptașul a fost reținut pentru 72 de ore. Conform legislației penale, circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare se pedepsește cu până la 7 ani privațiune de libertate.
Poliția desfășoară în continuare acțiuni procesuale și operative în vederea identificării altor persoane implicate sau care au favorizat comiterea faptelor.
VIDEO // Tânăr din Bălți, reținut pentru distribuirea drogurilor în nordul țării
Polițiștii din municipiul Bălți au ridicat droguri în valoare de aproximativ 60.000 de lei, în urma documentării activității ilegale a unui bărbat suspectat de comercializarea substanțelor narcotice și psihotrope în zona de nord a țării.
Citește și
13.10.2026 • Social
20 de tineri romi, în dialog cu MEC privind identitatea culturală și oportunitățile educaționale
13.10.2026 • Social
ANSP bate alarma! Un focar cu patru persoane, depistat la Florești
13.10.2026 • Social