RO | RU

VIDEO // PSG a cucerit în premieră Supercupa Europei. 4-3 cu Tottenham la penalty-uri

Nicolai Coșeru de Nicolai Coșeru • 14.08.2025 • 08:35 • Sport
VIDEO // PSG a cucerit în premieră Supercupa Europei. 4-3 cu Tottenham la penalty-uri
Paris Saint-Germain a cucerit în premieră Supercupa Europei la fotbal, după ce a învins-o pe Tottenham Hotspur cu scorul de 4-3, la loviturile de departajare, miercuri seara, pe Stadio Friuli din Udine, într-un meci în care scorul a fost egal, 2-2 (0-1), la finalul celor 90 de minute regulamentare. PSG a reușit să revină de la 0-2 în finalul meciului, iar apoi și la penalty-uri de la același scor.
Foto: (c) Guglielmo Mangiapane/REUTERS
Tottenham, fără fundașul român Radu Drăgușin în lot, a condus prin golurile marcate de fundașii Micky van de Ven (39) și Cristian Romero (48) în urma unor faze fixe. Van de Ven a marcat din apropiere, după ce portarul Chevalier a respins în transversală mingea șutată de Palinha din 5 metri (39), scrie agerpres. Romero a reluat cu capul balonul centrat de Pedro Porro, din lovitură liberă, dar o parte din vină avut-o și goalkeeper-ul francez (48). Londonezii au mai avut o ocazie mare în prima repriză, prin Richarlison (23), al cărui șut a fost respins de Chevalier.
Foto: (c) Guglielmo Mangiapane/REUTERS
PSG a dominat jocul, profitând de faptul că echipa antrenată de Thomas Frank a preferat să se apere, iar în min. 90 deținătoarea trofeului Ligii Campionilor a reușit egalarea, prin sud-coreeanul Kang-in Lee, cu un șut la colț din marginea careului. Parizienii au egalat in extremis, prin Goncalo Ramos, la centrarea lui Dembele (90+4). La loviturile de departajare, PSG a transformat prin Goncalo Ramos, Ousmane Dembele, Kang-in Lee și Nuno Mendes (Vitinha a ratat), iar pentru londonezi au marcat Dominic Solanke, Rodrigo Bentancur și Pedro Porro (au ratat Micky van de Ven și Mathys Tel). PSG a obținut al doilea său trofeu internațional în decurs de câteva luni, după ce a câștigat Liga Campionilor (5-0 în finala cu Inter Milano) și a pierdut finala Cupei Mondiale a Cluburilor (0-3 cu Chelsea). Paris Saint-Germain - Tottenham Hotspur 2-2 (0-1), 4-3 la loviturile de departajare Au marcat: Kang-in Lee (85), Goncalo Ramos (90+4), respectiv Micky van de Ven (39), Cristian Romero (48). Au executat în ordine loviturile de departajare: Dominic Solanke 0-1 (gol), Vitinha 0-1 (ratare - pe lângă), Rodrigo Bentancur 0-2 (gol), Goncalo Ramos 1-2 (gol), Micky van de Ven (ratare - a apărat Lucas Chevalier), Ousmane Dembele 2-2 (gol), Mathys Tel 2-2 (ratare - pe lângă), Kang-in Lee 3-2 (gol), Pedro Porro 3-3 (gol), Nuno Mendes 4-3 (gol).

Citește și