O stradă veche de aproape un secol, pavată cu granit, și un muzeu care păstrează peste 22 de mii de piese din istoria orașului au fost reabilitate în cadrul unui proiect transfrontalier. Investiția de peste 1,7 milioane de euro, realizată cu bani europeni și contribuții locale, leagă patrimoniul Făleștiului de cel al județului Iași.
„Ne bucurăm că proiectul a demarat cu succes, am obținut și rezultatele pe care le vedeți. Nu a fost simplu pentru că a durat trei ani de zile. Dar, timpul a trecut și avem o stradă reparată, frumoasă, care va servi, sper, încă mulți ani”, a spus Vitalie Cimpoieș, director executiv AO „Cutezătorul”.
Strada Ștefan cel Mare, cunoscută în trecut drept Ferdinand I era într-o stare deplorabilă. Strada este considerată un monument istoric unic de acest fel în Republica Moldova. Grație proiectului, pavajul original din granit a fost păstrat, iar drumul a fost reabilitat în totalitate. Pentru că lucrările au costat mai mult decât s-a estimat inițial, Primăria Fălești a alocat 10 milioane de lei, echivalentul a jumătate de milion de euro.
„Cealaltă parte a lucrării a fost acoperită din fonduri europene prin intermediul Consiliului Județean Iași. Suntem conștienți că din bugetul local nu puteam acoperi în întregime costul acestei lucrări”, a declarat Alexandr Severin, primarul orașului Fălești.
Dacă strada păstrează urmele orașului de altădată, muzeul păstrează poveștile oamenilor care l-au construit.
„Muzeul a fost renovat în totalitate pe interior. Au fost schimbate geamurile, ușile, pardoseala. Beneficiile au fost nu doar pentru vizitatori, dar și pentru noi, cei care muncim aici”, a explicat Rodica Railean, directoarea Muzeului raional de Istorie și Etnografie „Lazăr Dubinovschi” din Fălești.
Dar proiectul nu s-a oprit la ziduri, podele și pavaj. În muzeu au prins viață și atelierele meșteșugărești. Una dintre tehnicile specifice zonei este țesutul covoarelor în bumbi. Primul covor realizat după renovare a fost lucrat timp de un an.
„Am pornit al doilea covor, mai colorat. Este efectuat în aceeași tehnică. Aici vedeți doar o parte din munca de zi cu zi. În cadrul atelierelor invităm partenerii noștri, elevi, ONG-uri cu care avem parteneriate.”
Legătura dintre cele două maluri ale Prutului se vede și în colecțiile muzeului.
„Aici vedem o colecție de icoane. Ele au fost pictate în urma proiectului transfrontalier cu România. Sunt pictate de pictori din România și de meșterul popular Gheorghe Grușca”, a povestit Svetlana Șoldan, muzeografă.
Proiectul a avut un buget total de peste 1.724.000 de euro, dintre care 1.000.000 pentru Consiliul Județean Iași, 130.000 euro pentru Consiliul raional Fălești și peste 550.000 de euro pentru Primăria Fălești.
