Potrivit oamenilor legii, suspecții au convins victima să instaleze aplicația de control de la distanță “AnyDesk” pe telefonul personal, precum și o aplicație fictivă de investiții. Astfel, femeia a transferat suma de 812 780 lei către escroci. După ce a fost contactată din nou și îndemnată să investească încă 230 000 lei, aceasta a sesizat poliția.
„Suspecții au fost reținuți în flagrant în momentul primirii celei de-a doua tranșe de bani. În cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliile acestora, polițiștii au ridicat: mijloace financiare în sumă de peste 40 000 lei, valută străină, arme și muniții deținute ilegal, dar și un automobil de model BMW X5”, precizează Poliția R. Moldova.
Cei cinci bănuiți au fost reținuți pentru 72 de ore, iar cercetările continuă în vederea identificării tuturor complicilor și recuperării integrale a prejudiciului.
Potrivit legislației în vigoare, comiterea unei asemenea infracțiuni se pedepsește cu închisoare de la 7 la 10 ani.
VIDEO // O femeie a rămas fără un milion de lei. Cinci persoane au fost reținute pentru escrocherie
S-au prezentat drept specialiști în piața valutară și bursieră, oferind informații false și promițând profituri rapide din investiții online în petrol și alte bunuri de valoare. Cinci persoane au fost reținute, fiind suspectate de comiterea unei escrocherii de proporții, în urma căreia o femeie de 65 de ani a fost prejudiciată cu peste un milion de lei.
Citește și
Exerciții pentru rezerva Forțelor Armate: Ministerul Apărării anunță noi instruiri în septembrie și octombrie
15.09.2026 • Social
VIDEO // Prelua banii de la victimele escrocheriilor: Un bărbat din Strășeni, reținut pentru 72 de ore
15.09.2026 • Social
Rusia rămâne principala sursă de dezinformare și ingerințe străine în UE, avertizează Parlamentul European într-un raport
15.09.2026 • Social