RO | RU

VIDEO // Noi detalii în cazul accidentului de la Glodeni. Șase persoane transportate la spital, printre care și copii

Traian Cibotari de Traian Cibotari • 09.10.2025 • 20:33 • Social
VIDEO // Noi detalii în cazul accidentului de la Glodeni. Șase persoane transportate la spital, printre care și copii
Grav accident în apropierea satului Iabloana din raionul Glodeni. Șase persoane, printre care și copii, au ajuns la spital, după ce mașinile în care se aflau s-au pălit. Accidentul s-a produs în după amiaza zilei de 9 octombrie, în jurul orei 16.15.   Potrivit poliției, o tânără de 21 de ani, conducea un Mercedes în care se mai aflau patru persoane, un bărbat de 27 de ani și trei minori de 4 luni, 4 ani și 16 ani. La un moment dat, șoferița ar fi pierdut controlul volanului, a ieșit pe contrasens și s-a ciocnit frontal cu un automobil Dacia, condus de un bărbat de 65 de ani, care avea ca pasageră o femeie de 62 de ani. În urma impactului, toate persoanele din Mercedes au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Bărbatul de 65 de ani din Dacia, la fel a fost transportat la spital. Oamenii legii stabilesc în continuare toate circumstanțele producerii accidentului.

Citește și