Cărțile, cultura și identitatea românească au un nou spațiu la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți. Laboratorul de Educație, Cultură, Tradiție și Unitate Românească Autentică, numit sugestiv LECTURA, își propune să apropie tinerii de carte.
„Ideea este extraordinar de frumoasă. De aceea, probabil, a fost selectată și finanțată pentru că noi am aplicat la câteva proiecte. Eu l-aș vedea mai degrabă ca un club de lectură care unește tineri dornici să deschidă o carte”, a declarat Natalia Gașițoi, rectoră USARB.
Laboratorul a fost amenajat în perioada iulie-noiembrie, cu sprijinul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.
„Mă bucur încă o dată că în această parte a Republicii Moldova, în zona de nord, se dezvoltă proiecte care înfrățesc, ne aduc mai aproape ca și cultură, tradiție și neam”, a subliniat Iulian - Alexandru Ivan, Consulul General al României la Bălți.
Proiectul continuă activitatea cercului „Cartea de marți” a Colegiului Pedagogic „Ion Creangă”.
„Este rezultatul unor eforturi comune ale colegelor noastre Aurelia Codreanu și Svetlana Stanțieru care au coordonat activitatea cercului de lectură pe parcursul mai multor ani de zile, pentru a-i învăța pe elevi mecanica textului”, a povestit Anatol Moraru, directorul Colegiului Pedagogic „Ion Creangă”, USARB.
Amenajat în sala 456 a corpului IV al USARB, noul laborator vine să încurajeze lectura într-un spațiu modern, în care studenții și elevii să poată descoperi cărțile, să-și împărtășească impresiile și să dezbată idei.
„Valoarea proiectului este de 76 de mii de roni, plus contribuția de 5% a USARB. Ne-a reușit să dotăm această sală cu echipament tehnic, un display interactiv, două laptopuri, WF, mobilier, fondul de carte format din 61 de unități”, a explicat Ludmila Răciulă, directoare adjunctă a colegiului, manageră de proiect.
„Am mizat pe autori contemporani. Colecția „Biografia romanțată, editată la Polirom, Iași. Setul de carte nu putea să nu fie completat de dicționare, pentru că asta înseamnă să lecturezi – să te îmbogățești, să te educi, să te construiești”, a menționat Aurelia Codreanu, profesoară de Limba și Literatura Română.
Elevii și studenții spun că au găsit aici cărți care le stârnesc curiozitatea.
„Îmi place foarte mult spațiul. Este amenajat conform standardelor pentru educație, lecturare. Evident, voi reveni cu mare drag pentru a lectura și a împărtăși ideile și experiența mea de lectură cu colegii.”
„Deși absolv acest colegiu, promit să revin aici pentru a retrăi acele emoții plăcute alături de colegii și profesorii mei.”
Cercul de lectură „Cartea de Marți” a început 2023. Acesta este organizat în săptămâna a treia a fiecărei luni.
