RO | RU

VIDEO // Familia creștină, în centrul unui simpozion organizat la Bălți

Nata Tocarciuc de Nata Tocarciuc • 23.10.2026 • 13:53 • Social
VIDEO // Familia creștină, în centrul unui simpozion organizat la Bălți

Rolul familiei în societate, valorile creștine și transmiterea acestora de la o generație la alta au fost subiectele unui simpozion omagial organizat de Episcopia de Bălți, în colaborare cu Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți.

„Mesajul principal al acestui simpozion, dacă este să fac o concluzie, este că familia rămâne temelia comunității și garanția continuității valorilor noastre creștine și naționale”, a menționat Florin Țuscanu, preot, lector universitar USARB.

Simpozionului cu genericul „Familia creștină în istorie: între binecuvântare divină, tradiție și continuitatea valorilor” a fost un prilej de reflecție și dialog. La eveniment au participat preoți, cadre universitare și studenți.

„Am încercat să explic că familia, care este sub cupola bisericii deja de 2000 de ani, este ca o insulă care rezistă acestor schimbări, fluidizări. Am fost bucuros să văd aici tineri, profesori interesați de acest subiect”, a povestit Petru Cernat, preot, cercetător științific la universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

„Iubirea creștină este de Dumnezeu inspirată. Atunci când iubești pe cineva, îl iubești în Dumnezeu, pentru Dumnezeu. Dumnezeu este un izvor al fericirii depline în familia creștină”, a adăugat Liviu Petcu, preot, cercetător științific la universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Prezent la eveniment, Înaltpreasfințitul Antonie, Mitropolitul Basarabiei, a subliniat importanța valorilor creștine în educația tinerei generații.

„Avem credința că a ajuns la sufletele celor prezenți și că tinerii, în mod special, vor ține cont de învățăturile pe care le-au auzit aici. Acolo unde este Dumnezeu, este o familie sănătoasă”, a declarat Înaltpreafințitul Antonie, Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor.

Consulul General al României la Bălți, Iulian-Alexandru Ivan, a evidențiat importanța deschiderii universității față de dimensiunea spirituală a educației.

„Deschiderea extraordinară pe care doamna rectoră și colectivul academic îl arată față de îngemănarea culturii, științei și a spiritualității demonstrează că, la Bălți, formarea tinerilor se face integral – minte, dar și suflet”, a conchis Iulian - Alexandru Ivan, Consulul General al României la Bălți.

Anul 2026 a fost declarat anul omagial al pastorației familiei creștine și anul comemorativ al sfintelor femei din calendar în Patriarhia Română.

 

 

 

 

 

Citește și