Oamenii legii susțin că firmele respective nu ar fi declarat integral banii încasați pentru lucrările de gazificare și conectarea consumatorilor la rețelele de gaze naturale. În cadrul investigației, la 17 august 2026, au fost efectuate percheziții la sediile unor companii, precum și la domiciliile și în automobilele unor persoane cu funcții de răspundere, în centrul și sudul țării.
În urma acțiunilor au fost ridicate documente contabile, înscrisuri și alte materiale care ar putea avea legătură cu schema investigată. Acestea urmează să fie analizate pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cauzei. Investigațiile sunt în desfășurare.
VIDEO // „Da nu mai schimba, adu-mi mie euro, că îmi trebuie.” Evaziune fiscală de circa 4 milioane de lei în domeniul gazificării. Au avut loc percheziții
Mai multe companii din domeniul gazificării sunt vizate într-un dosar de evaziune fiscală estimată la aproximativ 4 milioane de lei. Potrivit informațiilor prezentate de Serviciul Fiscal de Stat, în perioada 2023–2024, reprezentanții unor entități ar fi introdus în evidența contabilă date denaturate cu privire la venituri și cheltuieli.
Taguri:
evaziune fiscală
Citește și
Două automobile au fost cuprinse de flăcări la Cahul
13.10.2026 • Social
Peste 100 articole din fontă nedeclarate, depistate într-un lot de mărfuri la postul vamal Bălți
13.10.2026 • Social
Peste 2000 de euro pentru facilitarea obținerii permiselor de conducere. Un bărbat din Bălți, denunțat la CNA
13.10.2026 • Social