Un tânăr din Florești care se declara agent imobiliar a primit o pedeapsă mai aspră pentru trafic de droguri
Un bărbat a fost condamnat la 10 ani închisoare pentru trafic de droguri, după ce, anterior, procurorii nu au fost de acord cu condamnarea lui la 3 ani închisoare, cu suspendare.
Mai exact, chișinăuianul din Florești cu vârsta de 27 de ani, care se declara agent imobiliar, se ocupa de porționarea în doze mici a drogurilor, ambalarea lor și livrarea în ascunzișuri pentru clienții care le-au comandat pe internet. În baza probelor acumulate din investigarea acestuia, oamenii legii au depistat și ascunșizuri în sectoarele Botanica și Râșcani ale Chișinăului, inclusiv îngropate (de unde condamnatul urma să le ia ca să ia cantitățile mai mari ca să fie vândute ulterior clienților) și doze pregătite spre preluare de către clienții care le-au achitat.
Urmare a perchezițiilor, de la inculpat au fost confiscate mai multe doze ale psihotropului MDMA, pastile stupefiante de tip amfetamină, ketamină (anestezic general folosit ca drog), precum și ulei de canabis conținut într-un dispozitiv de fumat de tip „vape-pen.” De asemenea, de la acesta au fost ridicate și accesorii folosite la vânzarea drogurilor – pliculețe autosigilante, cântare la scară mică, rulouri de bandă izolantă. Mai mult decât atât, acesta s-a făcut vinovat și de faptul că păstra fără să aibă permis un pistol funcțional, fabricat în Spania.
Este de menționat și faptul că anterior, inculpatul a fost condamnat și pentru șantaj la o amendă de 100.000 lei. Acum, urmare a pronunțării deciziei Curții de Apel, drogurile confiscate de la condamnat au fost supuse nimicirii.
Citește și
Exerciții pentru rezerva Forțelor Armate: Ministerul Apărării anunță noi instruiri în septembrie și octombrie
15.09.2026 • Social
VIDEO // Prelua banii de la victimele escrocheriilor: Un bărbat din Strășeni, reținut pentru 72 de ore
15.09.2026 • Social
Rusia rămâne principala sursă de dezinformare și ingerințe străine în UE, avertizează Parlamentul European într-un raport
15.09.2026 • Social