Un avocat și un activist din gruparea lui „ȘOR” au fost reținuți pentru huliganism în orașul Leova
Unul dintre avocații grupării „ȘOR” și liderul organizației teritoriale a blocului „Victorie” din Cahul, a fost reținut după ce ar fi hărțuit sexual și agresat o chelneriță. Incidentul s-a produs ieri-seara la terasa unui local din orașul Leova, susțin sursele PulsMedia.MD.
Acesta, împreună cu un alt activist al grupării „ȘOR” din Cahul, ar fi fost trimiși la Leova pentru a participa la proteste organizate în contextul vizitei prim-ministrului Dorin Recean. După manifestații, cei doi au mers într-un local, unde ar fi consumat alcool. La un moment dat, au încercat să intre în vorbă cu o chelneriță, însă, după ce au fost refuzați, au devenit agresivi. Aceștia au spart vesela, au lovit tânăra și au acostat-o cu propuneri indecente, notează sursa citată.
La scurt timp, la fața locului a intervenit un echipaj de poliție. Totuși, cei doi au continuat să perturbe ordinea publică, amenințând oamenii legii. În consecință, au fost escortați la sediul Poliției. După documentarea cazului, avocatul a fost eliberat, profitând de statutul său, în timp ce activistul a fost reținut pentru 72 de ore.
Pe acest caz a fost inițiat un proces penal pentru huliganism. Legea prevede că „avocatul nu poate fi reținut, supus aducerii silite, arestat, percheziționat fără acordul prealabil al Consiliului Uniunii Avocaților”, cu excepția cazului în care este suspectat de acte de corupție.
Citește și
FOTO // Dodon, umăr la umăr cu un politician rus care a luptat în războiul împotriva Ucrainei
13.10.2026 • Politic
Opt candidați vor lupta pentru funcția de bașcan al UTA Găgăuzia. Înregistrarea s-a încheiat
13.10.2026 • Politic
Apărarea lui Plahotniuc a depus peste 50 de cereri la Curtea de Apel. Procurorii le consideră irelevante
12.10.2026 • Politic