Ucraina începe o reformă a forţelor armate, inclusiv prin sporuri salariale pentru militarii de pe front şi demobilizări pe etape, a anunţat vineri preşedintele Volodimir Zelenski, citat de AFP, scrie Protv.ro.
Şeful statului doreşte în special consolidarea sistemului de contracte prin garantarea unor condiţii clar definite şi garantate privind durata serviciului militar.
De anul acesta, va fi posibilă de asemenea demobilizarea treptată a celor înrolaţi mai devreme în timpul războiului declanşat de invazia rusă.
Preşedintele nu a dat alte detalii privind această măsură foarte solicitată; legislaţia actuală nu permite demobilizarea decât după încetarea legii marţiale în vigoare din 2022.
Salariul minim în armată pentru necombatanţi urmează să crească de la 20.000 de hrivne (390 de euro) la 30.000 de hrivne (circa 580 de euro), arată datele ministerului apărării de la Kiev. Zelenski a afirmat că pentru combatanţi sumele vor fi „de câteva ori mai mari".
Soldații din Ucraina vor primi salarii mai mari. Se va introduce demobilizarea etapizată
Citește și
Miliarde de ruble pentru prelungirea vieții lui Putin. Rusia ar putea apela la un neurochirurg chinez controversat
24.10.2026 • Externe
Toate cele patru aeroporturi din Moscova și-au suspendat activitatea din cauza dronelor
23.10.2026 • Externe
Volodimir Zelenski: „Trump îl poate aduce foarte ușor pe Putin la masa negocierilor”
23.10.2026 • Externe