RO | RU

Rusia negă o nouă mobilizare și spune câți voluntari a atras în armată în primele șase luni din 2026

Nord_Info de Nord_Info 29.07.2026 08:02 Externe
Rusia negă o nouă mobilizare și spune câți voluntari a atras în armată în primele șase luni din 2026
Rusia susține că aproximativ 200.000 de voluntari s-au înrolat în armată în prima jumătate a anului și respinge afirmațiile Ucrainei privind pregătirea unei noi mobilizări, scrie Protv.ro Dmitri Medvedev, vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a prezentat această cifră în cadrul unei reuniuni surprinse într-un videoclip publicat marţi pe Telegram. Cifra nu a putut fi verificată din surse independente, potrivit Agerpres. Medvedev, fost preşedinte al Rusiei, a respins afirmaţiile conducerii ucrainene potrivit cărora Rusia ar plănui o mobilizare similară celei anunţate în 2022, după declanşarea războiului. „Vreau să subliniez încă o dată că nu există absolut nicio nevoie de mobilizare. Este o minciună răspândită de inamic, care se confruntă el însuşi cu o lipsă de personal”, a declarat Medvedev, acuzând Ucraina că propagă zvonuri şi provocări pentru a destabiliza Rusia înaintea alegerilor legislative din septembrie. Kremlinul a negat în repetate rânduri existenţa unor planuri pentru o nouă mobilizare. Cu toate acestea, mulţi ruşi rămân sceptici, după ce guvernul a exclus mobilizarea obligatorie şi în 2022, înainte de a anunţa o campanie de recrutare care a determinat sute de mii de oameni să părăsească ţara.

Citește și