RO | RU

Risc de inundații pentru mai multe sate din Ucraina, după avarierea barajului Kurohave din Donețk

Nicolai Coșeru de Nicolai Coșeru • 12.11.2024 • 12:35 • Externe
Risc de inundații pentru mai multe sate din Ucraina, după avarierea barajului Kurohave din Donețk
Un baraj din estul Ucrainei a fost avariat într-un atac al ruților şi a provocat o creştere a nivelului apei pe un râu situat în apropierea frontului, creând o ameninţare privind inundarea unor localităţi vecine, a anunţat guvernatorul regiunii Doneţk Vadim Filaşin, scrie Digi24. „Ruşii au avariat barajul Lacului de Acumulare de la Kurahove”, în regiunea Doneţk, a anunţat luni, pe Telegram, guvernatorul. Barajul se află în apropierea satului Starî Ternî. „Acest atac ameninţă locuitorii localităţilor situate pe râul Vovcea, în regiunile Doneţk şi Dnipropetrovsk”, a avertizat oficialul ucrainean. Nivelul apei acestui râu „a crescut cu 1,2 metri” în apropierea satului Velika Novosilka, însă „până în prezent nu s-a semnalat nicio inundaţie”, a anunţat guvernatorul. Lacul de acumulare se află în apropierea oraşului Kurahove, care avea aproximativ 10.000 de locuitori înainte de război şi care se află în prezent în mediata apropiere a frontului, într-un sector în care trupele ruse avansează de câteva săptămâni. Şeful Administraţiei Militare din Kurahove, Roman Padun, a declarat unei publicaţii ucrainene că nivelul apelor a crescut în mai multe sate situate în aval de lac. „Nu putem să confirmăm tipul pagubelor şi nici gravitatea acestora”, a anunţat acest aoficial, citat de site-ul televiziunii Suspilne. „Nu putem să examinăm barajul din cauza bombardamentelor neîntrerupte”, a anunţat el. În iunie 2023, un baraj uriaş din epoca sovietică, situat în regiunea Herson (sud), a fost distrus parţial, antrenând deversarea a miliarde de litri de apă în aval şi inundarea a zeci de sate pe afluenţii fluviului Nipru. Kievul a acuzat Rusia, ale cărei trupe controlau barajul la acea vreme, de faptul că a aruncat barajul în aer pentru a contracara o contraofensivă ucraineană care se afla în pregătire. Moscova a acuzat, la rândul său, Ucraina. Zeci de persoane au murit atunci în inundaţiile care au urmat ruperii barajului, care a cauzat pagube importante de mediu în sudul Ucrainei.

Citește și