Prima vizită în 25 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice: Seán Ó Fearghaíl vine la Chișinău
Președintele Camerei Reprezentanților Parlamentului Irlandei, Seán Ó Fearghaíl, va efectua o vizită în Republica Moldova în perioada 31 mai – 2 iunie 2024. Este prima vizită în țara noastră a unui speaker irlandez în cei 25 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice moldo-irlandeze.
Președintele Camerei Reprezentanților Parlamentului Irlandei, Seán Ó Fearghaíl, va avea o întrevedere cu Președintele Parlamentului, Igor Grosu. Ulterior, cei doi președinți de parlament vor susține un briefing de presă, planificat pentru vineri, 31 mai, ora 14:00.
Agenda mai include întrevederi cu președinta Comisiei politică externă și integrare europeană, Ina Coșeru, cu membrii Grupului parlamentar de prietenie cu Irlanda din Parlamentul Republicii Moldova și cu viceprim-ministrul Mihai Popșoi, ministru al Afacerilor Externe.
„Discuțiile vor viza agenda europeană a țării noastre și sprijinul oferit de Irlanda în eforturile de aderare la UE, intensificarea dialogului parlamentar dintre Republica Moldova și Irlanda, impulsionarea cooperării comercial-economice”, se arată într-un comunicat emis de Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului R. Moldova.
Speakerul irlandez va fi însoțit în vizita în Republica Moldova de o delegație de senatori.
Citește și
Opt candidați vor lupta pentru funcția de bașcan al UTA Găgăuzia. Înregistrarea s-a încheiat
13.10.2026 • Politic
Apărarea lui Plahotniuc a depus peste 50 de cereri la Curtea de Apel. Procurorii le consideră irelevante
12.10.2026 • Politic
Igor Dodon și mai mulți socialiști, în vizită la Moscova, după ședința secretă a Parlamentului
12.10.2026 • Politic