FOTO // Piața agricolă din Bălți, totuși, își schimbă locația. Terenul a fost deja amenajat
După mai multe proteste organizate acum doi ani, piața agricolă din Bălți, totuși, își schimbă locația. Cum și era planificat, aceasta va fi amplasată pe strada Caraciobanu. Anunțul a fost făcut de primarul Alexandr Petkov.
Edilul scrie că a cerut accelerarea procesului de pregătire a documentației necesare în acest sens.
Noua piață va fi împărțită în mai multe zone destinate comerțului cu păsări, plante, legume și fructe. Suprafața totală a terenului amenajat este de 1,8 hectare.
„Relocarea este necesară, printre altele, și pentru a permite începerea cât mai rapidă a lucrărilor de construcție a drumului de pe strada Dovatora. În perioada următoare, va fi efectuată o expertiză tehnică a stratului de asfalt pentru a evalua rezistența acestuia la traficul greu”, a declarat Petkov.
Noul teren al pieței a fost amenajat și dotat cu sistem de alimentare cu apă. Până în primăvară, piața urmează să devină funcțională.
Amintim că, intenția autorităților de acum doi ani a fost criticată de vânzători care au organizat și proteste. Vânzătorii susțineau că schimbarea locației le-ar provoca pierderi serioase.
Citește și
Strigăt de ajutor! O mamă a patru copii a fost diagnosticată cu leucemie limfoblastică acută
30.10.2026 • Social
Patru studenți de la USM și UTM au primit burse regale din partea Familiei Regale a României
30.10.2026 • Social
VIDEO // Tânăr de 22 de ani, prins cu 63 de pachețele de droguri
30.10.2026 • Social