Peste 200 de judecători, evaluați în 2025. Salariile celor promovați vor fi majorate
Peste 200 de judecători vor fi evaluați în acest an de Colegiul pentru selecția și evaluarea judecătorilor. Lista și ordinea au fost aprobate de Consiliul Superior al Magistraturii, la ședința plenară de marți. Judecătorii care vor fi promovați vor beneficia de o majorare a salariilor, transmite IPN.
Primii evaluați vor fi judecătorii transferați temporar la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), apoi cei de la curțile de apel, ulterior evaluarea va continua cu magistrații instanțelor de drept comun, în ordinea vechimii în funcție, având prioritate cei cu vechime mai mare.
Președintele CSM, Sergiu Caraman, a declarat că „procesul de evaluare e așteptat atât de societate, cât și de judecători, obiectivul principal fiind de a asigura transparența și eficiența în sistemul judiciar”.
Potrivit CSM, evaluarea se inițiază de Colegiul pentru selecția și evaluarea judecătorilor pe baza unui plan aprobat de CSM.
„Începerea procesului de evaluare a judecătorilor de către Colegiul pentru selecția și evaluarea judecătorilor va constitui un pas important în contextul în care acum evaluările le efectuează Comisiile de evaluare externă”, menționează CSM.
Citește și
Apărarea lui Plahotniuc a depus peste 50 de cereri la Curtea de Apel. Procurorii le consideră irelevante
12.10.2026 • Politic
Igor Dodon și mai mulți socialiști, în vizită la Moscova, după ședința secretă a Parlamentului
12.10.2026 • Politic
Ucraina insistă că nu vrea decuplare de Moldova în pregătirea pentru UE: „Nu ar fi nici în interesul Moldovei”
09.10.2026 • Politic