RO | RU

Pedeapsă mai dură pentru șoferul care a accidentat mortal un copil pe trecerea de pietoni, în zona aeroportului

Nata Tocarciuc de Nata Tocarciuc • 10.06.2025 • 11:19 • Social
Pedeapsă mai dură pentru șoferul care a accidentat mortal un copil pe trecerea de pietoni, în zona aeroportului

După rejudecarea cauzei, bărbatul, acuzat că a accidentat mortal un copil cu automobilul pe trecerea de pietoni, în zona aeroportului, a fost sancționat cu o pedeapsă mai aspră

Prin sentința recentă a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, inculpatul în vârstă de 25 de ani, a fost condamnat la 4 ani și 6 luni de închisoare, cu executare în penitenciar de tip deschis, și anularea dreptului de a conduce mijloace de transport. Totodată, în cadrul laturii civile, instanța a dispus încasarea sumei de 869 800 lei cu titlu de prejudiciu moral, în beneficiul succesoarei părții vătămate.

Potrivit sentinței inițiale din 25 mai 2023, bărbatul a fost sancționat cu 1 an și 6 luni de închisoare cu executare, iar o altă parte a pedepsei de încă 1 an și 6 luni a fost suspendată condiționat pe o perioadă de probă de 4 ani. La fel, cuantumul sumei încasate cu titlu de prejudiciu moral a fost mai mică – 600 000 lei.

După recursul depus de procuror, la 09 aprilie 2024, Curtea de Apel a dispus rejudecarea cauzei în partea individualizării pedepsei și a cuantumului despăgubirilor.

Reamintim că, potrivit speței, la data de 23 decembrie 2022, conducând cu o viteză de aproximativ 85 km/h pe bd. Dacia din capitală, inculpatul a accidentat mortal un minor de 10 ani care traversa regulamentar strada pe trecerea de pietoni.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată conform prevederilor legale.

Citește și