„Calendarul vieții a încetat numărătoarea în ziua de 18 mai 2024 pentru capul de frunte al IP Gimnaziul Dumitru Roman doamna Natalia Manea.
Vestea plecării sale pe neașteptate pe drumul veșniciei ne-a întristat și îndurerat pe toți. A plecat prea devreme, lăsând în urmă numai tristețe și durere. Nu am fost în stare să înțelegem cu adevărat durerea care a încearcat-o în ultima perioadă iar acum în acest univers al tristeţii ne rămân stelele amintirilor, care să ne aline durerea. Ne-am bucurat că am cunoscut-o dar și mai dureros că am pierdut-o. Ne este greu să găsim cuvinte potrivite acum când am aflat că un OM, o învățătoare , un manager atât de important a plecat pentru totdeauna.
Cu toții am cunoscut-o veselă, amabilă, indulgentă, profesionistă și bună pentru că nu e om față de care să fi rămasă indiferentă la cererea sau nevoia acestuia.
Durere mare peste sat, și e durut și trist și e păcat...Transmitem sincere condoleanțe și sentimentele noastre de compasiune familiei, rudelor și celor care au cunoscut-o și au apreciat-o. Dumnezeu să-i dea odihna cea veșnică, iar familiei să-i dea tăria de a trece prin această grea încercare. Împărtășim durerea lor și îi asigurăm de tot sprijinul moral de care vor avea nevoie în aceste momente de grea cumpănă. Dumnezeu s-o odihnească în pace!
Dumnezeu să o ierte!
Amintire vie!”