O adevărată comoară a fost găsită în cripta unui castel din Europa. Era împachetată în ziare și era căutată de aproape 100 de ani
O comoară ascunsă de zeci de ani a fost descoperită în criptele unei catedrale din Lituania, obiectele incluzând coroane funerare și însemne aparținând conducătorilor europeni medievali, scrie hotnews.
Comoara din Catedrala Vilnius, din Lituania, nu a mai fost văzută de la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, în 1939, potrivit unui comunicat de presă emis miercurea trecută de agenția de promovare a turismului Go Vilnius.
Printre obiecte se numără o coroană aparținând lui Alexander Jagiellon, sau Aleksandras Jogailaitis, rege al Poloniei și Mare Duce al Lituaniei, care a trăit în perioada 1461-1506.
Alte artefacte includ o coroană, un lanț, un medalion, un inel și o placă de sicriu aparținând Elisabetei de Austria, sau care a trăit între 1436-1505.
Există, de asemenea, o coroană, un sceptru, un glob, trei inele, un lanț și plăci de sicriu asociate cu Barbara Radziwiłł. Ea a fost căsătorită cu Sigismund al II-lea Augustus, rege al Poloniei și mare duce al Lituaniei, și a murit în 1551.
„Insignele funerare descoperite ale monarhilor Lituaniei și Poloniei sunt comori istorice neprețuite, simboluri ale tradiției îndelungate a statalității lituaniene, semne ale orașului Vilnius ca capitală și lucrări magnifice de orfevrărie și bijuterii”, a declarat arhiepiscopul de Vilnius, Gintaras Grušas, într-o declarație trimisă joi la CNN de Arhiepiscopia de Vilnius.
Citește și
Aproape 80 de morți în două zile de atacuri rusești. Zelenski acuză SUA că negociază cu Moscova, dar nu ajută Kievul
09.10.2026 • Externe
Ucraina: Zeci de morți după un atac asupra Kramatorskului. Două autobuze au fost cuprinse de flăcări
08.10.2026 • Externe
Trei morți și 36 de răniți în Arabia Saudită în urma atacurilor lansate de rebelii houthi din Yemen
08.10.2026 • Externe