RO | RU

Maia Sandu i-a felicitat pe absolvenții Institutului Național al Justiției: „Oamenii își pun speranța în ei și așteaptă o justiție adevărată”

Nicolai Coșeru de Nicolai Coșeru • 21.05.2025 • 12:04 • Politic
Maia Sandu i-a felicitat pe absolvenții Institutului Național al Justiției: „Oamenii își pun speranța în ei și așteaptă o justiție adevărată”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu a participat astăzi la ceremonia de absolvire a promoției a XVII-a a Institutului Național al Justiției. În fața noii generații de judecători și procurori, șefa statului i-a felicitat pentru alegerea făcută și i-a încurajat să-și exercite profesia cu corectitudine și demnitate.

„Astăzi, la Institutul Național de Justiție, am fost alături de viitori judecători și procurori – tineri care și-au asumat o misiune dificilă: să le facă dreptate oamenilor, să protejeze interesul public și democrația”, a declarat Maia Sandu. Șefa statului a accentuat și importanța restabilirii încrederii cetățenilor în justiție. „Le-am spus că oamenii își pun speranța în ei – că așteaptă o justiție adevărată. O justiție în care încrederea se construiește prin decizii corecte, curaj și integritate. Avem nevoie de o nouă generație în justiție. Mult succes!”, a adăugat Maia Sandu, președinta R. Moldova. Institutul Național al Justiției este o instituție publică fondată în 2006, cu misiunea de a asigura formarea inițială și continuă a profesioniștilor din sectorul justiției, contribuind astfel la consolidarea statului de drept în Republica Moldova.

Citește și