Menționăm că România este în alertă, după ce o dronă rusească de război a lovit, în jurul orei 2.00, un bloc cu 10 etaje din Galați. După impact a urmat o explozie, iar un apartament a luat foc. Două persoane au fost rănite.
Potrivit unui comunicat al MApN, transmis Agerpres, din primele informaţii rezultă că toată încărcătura dronei de tip Geran 2, de provenienţă rusească, a explodat la momentul impactului.
Maia Sandu despre drona căzută la Galați: „Condamn cu fermitate atacul rusesc cu dronă care a lovit civili români”
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a venit cu un mesaj pe rețelele de socializare, după ce o dronă a căzut pe un bloc cu zece etaje din Galați, iar două persoane au fost rănite.
„Condamn cu fermitate atacul rusesc cu dronă care a lovit civili români în propriile locuințe, la Galați. Este încă o dovadă a faptului că războiul de agresiune purtat de Rusia împotriva Ucrainei afectează întreaga regiune și pune în pericol vieți omenești. În aceste momente, suntem solidari cu România, iar Europa trebuie să rămână unită și fermă în apărarea păcii, securității și valorilor democratice” a scris Maia Sandu pe Facebook.
Citește și
Promo-LEX: Zeci de absolvenți ai școlilor militare din regiunea transnistreană au primit diplome rusești
14.10.2026 • Politic
FOTO // Dodon, umăr la umăr cu un politician rus care a luptat în războiul împotriva Ucrainei
13.10.2026 • Politic
Opt candidați vor lupta pentru funcția de bașcan al UTA Găgăuzia. Înregistrarea s-a încheiat
13.10.2026 • Politic