Linia electrică Bălți–Dnestrovsk a fost repusă în funcțiune după avariile provocate de furtună
Ministerul Energiei al Republicii Moldova anunță că linia electrică de 330 kV Bălți–Dnestrovsk, a fost repusă în funcțiune, după avariile provocate de furtuna din 6 august. Fenomenele meteorologice severe au deteriorat mai multe elemente constructive ale liniei.
Pentru remedierea rapidă a avariilor, echipele de intervenție au executat în regim operativ lucrări de înlocuire a pilonilor afectați și restabilirea elementelor de susținere și fixare. S-a înlocuit izolatoarele avariate pentru asigurarea nivelului de izolație corespunzător clasei de tensiune de 330 kV.
Totodată, s-a reparat conductoarele prin remedierea sectoarelor rupte sau deteriorate și restabilirea integrității lor mecanice. Verificarea elementelor de prindere, a conexiunilor, a gabaritelor conductoarelor și a distanțelor de siguranță. După finalizarea intervențiilor, linia a trecut cu succes toate testele și verificările tehnice riguroase.
LEA 330 kV Bălți–Dnestrovsk a fost reintegrată în schema de funcționare a rețelei de transport, asigurând din nou un nivel înalt de siguranță și fiabilitate în alimentarea cu energie electrică, menționează Ministerul Energiei.
https://nordinfo.md/linia-electrica-de-330-kv-balti-dnestrovsk-avariata-in-urma-calamitatilor-naturale-circa-10-piloni-de-inalta-tensiune-au-fost-afectati/