Judecătoria Hîncești va avea un sediu nou. De ce este necesară această schimbare
Judecătoria Hîncești va beneficia de un nou sediu, care va îmbunătăți infrastructura judiciară și va oferi condiții mai bune pentru angajați și cetățeni. Guvernul a aprobat transferul unui teren și a unor clădiri din proprietatea municipiului Hîncești către Ministerul Justiției pentru acest proiect.
Decizia face parte din procesul de reorganizare a instanțelor judecătorești și a fost luată în urma unei analize realizate de Ministerul Justiției și Primăria Hîncești, având în vedere locația adecvată pentru o instanță. Noul sediu va rezolva problemele legate de lipsa de spațiu, dotările insuficiente și accesibilitatea scăzută, oferind condiții moderne de muncă și servicii mai eficiente pentru cetățeni.
Proiectul, pregătit de Agenția de Administrare a Instanțelor Judecătorești cu sprijinul Ministerului Justiției, are ca scop creșterea eficienței proceselor judiciare, economisirea resurselor publice și reducerea costurilor de întreținere. Inițiativa va contribui, de asemenea, la consolidarea încrederii cetățenilor în sistemul judiciar și va sprijini dezvoltarea municipiului Hîncești, atrăgând investiții și îmbunătățind imaginea orașului.
Citește și
Două automobile au fost cuprinse de flăcări la Cahul
13.10.2026 • Social
Peste 100 articole din fontă nedeclarate, depistate într-un lot de mărfuri la postul vamal Bălți
13.10.2026 • Social
Peste 2000 de euro pentru facilitarea obținerii permiselor de conducere. Un bărbat din Bălți, denunțat la CNA
13.10.2026 • Social