Indemnizațiile pentru tinerii specialiști în medicină - de două ori mai mari
Tinerii specialiști din domeniul medicinii și farmaciei care se vor angaja conform repartizării Ministerului Sănătății, vor beneficia de o indemnizație în valoare de 250 de mii de lei. O decizie în acest sens a fost aprobată de Guvern.
Potrivit deciziei aprobate de Executiv, îndemnizația unică va crește de la 120 de mii la 250 de mii de lei și va fi acordată în două tranșe: 120 de mii de lei - după șase luni de activitate și 130 de mii de lei - după al treilea an de activitate.
De asemenea, tinerii specialiști vor beneficia de compensarea cheltuielilor pentru închirierea spațiului locativ și consumul de energie termică și electrică în primii 5 ani de activitate, și nu în primii 3 ani, stabiliți anterior.
În lista beneficiarilor de indemnizații și compensații vor fi incluși și tinerii specialiști cu studii superioare de licență în medicină. Este vorba despre optometriști, asistenți medicali generaliști, tehnicieni radiologi cu studii superioare, kinetoterapeuți și alți specialiști în domeniu.
„Au fost făcute foarte multe investiții din punct de vedere tehnic în sistemul medical, iar acum investim și în resursele umane, în așa fel încât să avem medici în sate”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean.
Conform datelor statistice prezentate de Guvern, în anul 2023, în sistemul ocrotirii sănătății activau 9638 de medici și 18929 - personal medical cu studii medii. Deficitul de resurse umane este înregistrat, în special, în asistența medicală primară.
Citește și
80 de milioane de euro pentru modernizarea a 25 de școli profesionale, colegii și centre de excelență din R. Moldova
12.10.2026 • Economic
Vasile Tofan a fost la Glodeni și Rîșcani. Cu cine a discutat
12.10.2026 • Economic
Au încercat să scoată din Moldova aproape 670.000 de dolari și euro. Două femei, condamnate
12.10.2026 • Economic