Încă un candidat la funcția de primar de Orhei, exclus din competiția electorală
Dumitru Melnic, candidat la funcția de primar al municipiului Orhei, din partea Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), a fost exclus din cursa electorală. Decizia a fost luată de către Consiliul electoral al circumscripției electorale municipale Orhei în urma unui demers al formațiunii, care a invocat că desemnarea acestuia nu a respectat poziția organelor centrale ale PCRM, transmite IPN.
Conform hotărârii organului electoral local, partidul a decis să nu acorde sprijin politic candidatului și a precizat că nu își asumă responsabilitatea politică, financiară sau organizatorică pentru acțiunile și declarațiile acestuia.
În aceste condiții, consiliul electoral Orhei a dispus pe 17 aprilie revocarea în totalitate a hotărârii din 9 aprilie cu privire la înregistrarea lui Dumitru Melnic în calitate de candidat la funcția de primar al municipiului Orhei.
Inițial, în cursa electorală pentru funcția de primar al municipiului Orhei au fost înregistrați 10 candidați. La sfârșitul săptămânii trecute, din competiție a fost exclus și candidatul Partidului Politic Democrația Acasă, Victor Perțu. Hotărârea a fost emisă de către Comisia Electorală Centrală, care a constatat implicarea în activitățile ex-Partidului „ȘOR”, declarat neconstituțional în 2023.
Astfel, în cursă au rămas opt candidați: Ramiz Ansarov, Vasile Adașan, Diana Memeț, Sergiu Aga, Sergiu Stanciu, Stanislav Balan, Andrei Don și Sergiu Pîslaru.
Citește și
FOTO // Dodon, umăr la umăr cu un politician rus care a luptat în războiul împotriva Ucrainei
13.10.2026 • Politic
Opt candidați vor lupta pentru funcția de bașcan al UTA Găgăuzia. Înregistrarea s-a încheiat
13.10.2026 • Politic
Apărarea lui Plahotniuc a depus peste 50 de cereri la Curtea de Apel. Procurorii le consideră irelevante
12.10.2026 • Politic