RO | RU

Încă un accident în nordul țării. Șoferul a vrut să evite coleziunea cu un camion, dar a ajuns în șanț

Nicolai Coșeru de Nicolai Coșeru • 14.09.2024 • 19:51 • Social
Încă un accident în nordul țării. Șoferul a vrut să evite coleziunea cu un camion, dar a ajuns în șanț
Cât pe ce să se ciocnească. Un șofer de 47 de ani a derapat de pe traseu și a ajuns cu mașina în șanț. De vină s-ar face un alt bărbat de 35 de ani care, conducând un camion de model DAF, a încălcat regulile de circulație, ieșind pe contrasens în încercarea de a depăși un autovehicul. Pentru a evita coliziunea frontală, primul șofer a fost nevoit să vireze brusc la dreapta, pierzând controlul vehiculului și derapând pe un teren agricol din apropiere. Potrivit oamenilor legii, accidentul s-a produs pe traseul R-13, în apropierea intersecției cu satul Cubolta, raionul Sîngerei. „Ambii conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative. Poliția continuă investigarea pentru stabilirea tuturor circumstanțelor accidentului”, a precizat Svetlana Talpă, ofițer de presă al IP Sîngerei.

Citește și