Igor Munteanu a demisionat din funcția de președinte CUB. Cine va prelua interimatul
Igor Munteanu a demisionat din funcția de președinte al Partidului „Coaliția pentru Unitate și Bunăstare” (CUB). Interimatul funcției va fi asigurat de vicepreședintele formațiunii, Victor Țărnă. Despre acest lucru, Munteanu a anunțat pe pagina sa de Facebook.
„Partidul CUB are un președinte interimar, în persoana dl Victor Țărnă, care are obligația să asigure partidului unitatea, echilibrul și coerența de care are nevoie până la viitorul congres. Decizia este definitivă și aprobată de Biroul Permanent și CNP la 11 decembrie. Personal, am decis să revin la niște proiecte academice pe care le-am neglijat în ultima vreme. Am avut o experiență de neuitat în ultimii 3 ani și le mulțumesc pe această cale tuturor celor care mi-au rămas prieteni și colegi, la bine și la greu”, a scris Igor Munteanu.
Igor Munteanu a condus partidul CUB din noiembrie 2022, anul în care formațiunea a fost fondată. La ultimele alegeri parlamentare, partidul a obținut 13.314 voturi, ceea ce reprezintă 0,84% din numărul alegătorilor prezenți la urne.
Citește și
Debitul de apă deversat pe râul Nistru va crește cu 20%. Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Prim-viceprim-ministrul Ucrainei, Denis Șmîhal
14.10.2026 • Politic
Sancțiunile nu-l opresc pe Șor. Rețeaua A7, cu transferuri de miliarde, lansează noi servicii crypto
14.10.2026 • Politic
Promo-LEX: Zeci de absolvenți ai școlilor militare din regiunea transnistreană au primit diplome rusești
14.10.2026 • Politic