FOTO / Parlamentul Republicii Moldova marchează 33 de ani de activitate
Legislativul de la Chișinău marchează astăzi 33 de ani de activitate. În această perioadă, Parlamentul a adoptat 12 986 de acte normative și s-a întrunit în 1 895 de ședințe.
Potrivit datelor statistice, în cei 33 de ani de activitate, Parlamentul a adoptat 14 legi constituționale.
„Aproape 6 000 dintre legile adoptate sunt organice, iar 508 – ordinare. Restul actelor adoptate au reprezentat hotărâri”, precizează Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului R. Moldova.
În acest context, în scuarul Parlamentului sunt expuse fotografii de arhivă care prezintă clădirea legislativului începând cu anul 1973, când a fost proiectat edificiul, și până în prezent. Imaginile sunt din colecțiile Agenției Naționale a Arhivelor și ale Agenției Informaționale de Stat „Moldpres”.
La fel, sunt expuse și mașinile de epocă cu care s-au deplasat foștii demnitari de stat.
Amintim că, forul legislativ poartă numele de Parlament începând cu 23 mai 1991, anterior fiind denumit Sovietul Suprem. Pe 23 mai 1991, conform deciziei Sovietului Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti de legislatura a XII-a, constituit în urma primelor alegeri democratice, republica unională RSSM se transformă în Republica Moldova, iar Sovietul Suprem devine primul Parlament al Republicii Moldova.
Citește și
O femeie a rămas fără 25 de mii de euro sub pretextul modificării unui abonament Orange
09.10.2026 • Social
FOTO // Schimbarea începe în comunități: cine sunt profesioniștii din spatele inițiativei „Moldova Fără Deșeuri”
09.10.2026 • Social
Zeci de persoane s-au intoxicat cu ciuperci de la începutul anului
09.10.2026 • Social