RO | RU

FOTO// O femeie din raionul Glodeni a născut în ambulanță o fetiță perfect sănătoasă

Traian Cibotari de Traian Cibotari • 29.08.2025 • 15:46 • Social
FOTO// O femeie din raionul Glodeni a născut în ambulanță o fetiță perfect sănătoasă
O fetiță s-a grăbit să vadă lumina zilei și s-a născut chiar în ambulanță. Aceasta are o greutate de aproape 3 kilograme și este perfect sănătoasă.  În seara zilei de 28 august, a fost solicitat ajutorul medical într-o localitate din raionul Glodeni, pentru o tânără de 29 de ani însărcinată. Echipa de asistență medicală urgentă a intervenit prompt. La scurt timp după preluarea gravidei, în drum spre spital, misiunea a devenit și mai specială - echipa AMU a asistat nașterea în condiții de siguranță, chiar în ambulanță. Mama și fetița au fost transportate ulterior la Centrul perinatologic a Spitalului Clinic Bălţi pentru îngrijiri de specialitate. Felicitări părinților și un gând bun pentru echipa SAMU Glodeni, care a demonstrat încă o dată că se află la datorie în cele mai neașteptate momente: ·        Asistent medical - Mariana Nazarciuc; ·        Infirmier - Marina Vîbornîh; ·        Conducator autoambulanta - Anatolie Coroban.  

Citește și