Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți a dat startul unei noi ediții a Universității Vârstei a Treia (UV3), o inițiativă dedicată promovării învățării pe tot parcursul vieții și participării active a seniorilor în comunitate.
Evenimentul a reunit seniori dornici să descopere noi oportunități de învățare, reprezentanți ai mediului academic și parteneri instituționali, într-o atmosferă caldă, marcată de entuziasm și bucuria revederii.
UV3 reprezintă mai mult decât un program educațional. Este un spațiu al dialogului între generații, al dezvoltării personale și al socializării, în care experiența de viață se îmbină cu dorința de cunoaștere.



