RO | RU

FOTO / Festivalul Național al Mărului a revenit la Soroca: „Merele moldovenești se deosebesc prin gustul lor autentic”

Nicolai Coșeru de Nicolai Coșeru • 07.10.2024 • 14:40 • Social
FOTO / Festivalul Național al Mărului a revenit la Soroca: „Merele moldovenești se deosebesc prin gustul lor autentic”
Producătorii de mere din întreaga țară s-au reunit  ieri, 6 octombrie, în „capitala mărului”, Soroca, în cadrul celei de-a XIII-a ediție a Festivalului Național al Mărului, pentru a promova diversitatea soiurilor de măr, tehnologiile moderne de prelucrare a merelor și producere a materialului săditor pomicol. Asociația Moldova Fruct a fost prezentă la eveniment cu un stand expozițional, care a cuprins o varietate de soiuri de măr, precum și cu posibilitatea de a testa fructele, cu echipamentele de măsurare a indicilor de calitate. „Merele moldovenești se deosebesc prin gustul lor autentic și calitatea deosebită, fapt pentru care sunt cartea de vizită a Republicii Moldova. Datorită eforturilor Asociației Moldova Fruct, producătorii noștri își consolidează poziția pe piețele de export”, a declarat Vitalie Gorincioi, Președintele Asociației Moldova Fruct. În sezonul 2023-2024, Republica Moldova a exportat 133 de mii de tone de mere, față de 124 de mii de tone în 2022-2023. Din cauza condițiilor climaterice, recolta de mere din acest an va fi de 450 mii tone,  cu circa 14% mai mică, față de anul precedent. O reducere a cantității de mere în acest sezon este înregistrată și în Uniunea Europeană. Totuși, datorită livezilor moderne din Republica Moldova, echipate cu plase antigrindină și sisteme de irigare, s-a reușit să se obțină o cantitate de mere pentru export, similară cu cea din anul 2023. În luna august, au început exporturile de mere din recolta anului 2024. În august-septembrie au fost exportate 13,300 tone de mere. Republica Moldova produce mere pe o suprafață de 46 mii hectare.

Citește și