FOTO // Contrabandă cu țigări în nordul țării, dată peste cap de oamenii legii
Un bărbat de 39 de ani a fost prins cu 618 pachete de țigări ascunse în microbuz. Cazul a fost înregistrat astăzi, 4 iunie, pe sensul de ieșire a Punctului de trecere a frontierei Costești.
Șoferul se îndrepta spre Țările de Jos și a ales „coridorul verde”, neavând bunuri pasibile declarării. Cu toate acestea, în baza analizei de risc, oamenii legii au decis efectuarea unui control fizic detaliat al mijlocului de transport.
„Au fost depistate 618 pachete de țigări de diferite mărci, tăinuite sub tapițeria tavanului și în părțile laterale, în scopul transportării ilicite peste frontieră”, informează Poliția de Frontieră.
Produsele de tutun au fost ridicate și sunt pasibile confiscării speciale, iar șoferul riscă să fie sancționat, în conformitate cu art. 287 alin. (10) Cod Contravențional.
Citește și
Un tânăr de 20 de ani a murit după ce ar fi căzut de la etajul 14 al unui bloc din Chișinău
23.10.2026 • Social
Ar fi lăsat două femei fără 240 de mii de lei. Tânăr, condamnat la 5 ani de închisoare pentru escrocherie
23.10.2026 • Social
Un bărbat de 60 de ani, lovit mortal pe trecerea de pietoni
23.10.2026 • Social