FOTO | A urcat beat la volan și a dat cu mașina într-un pilon. Un șofer din Bălți a ajuns pe mână poliției
Băutura, bat-o vina. Un bărbat de 33 de ani din Bălți, aflat la volanul unui automobil marca Renault, a pierdut controlul vehiculului și s-a izbit într-un pilon de pe marginea drumului din localitate. Șoferul era în stare avansată de ebrietate.
Potrivit oamenilor legii, accidentul a avut loc în dimineața zilei de astăzi, 9 septembrie. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.
„Conducătorul auto a fost supus testării alcoolscopice, iar rezultatul a indicat o concentrație de vapori de alcool de 1,31 mg/l în aerul expirat. A fost inițiat un proces penal pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate”, a declarat Svetlana Talpă, ofițera de presă a IP Bălți.
Poliția continuă cercetările pentru clarificarea tuturor circumstanțelor accidentului.
Citește și
Două automobile au fost cuprinse de flăcări la Cahul
13.10.2026 • Social
Peste 100 articole din fontă nedeclarate, depistate într-un lot de mărfuri la postul vamal Bălți
13.10.2026 • Social
Peste 2000 de euro pentru facilitarea obținerii permiselor de conducere. Un bărbat din Bălți, denunțat la CNA
13.10.2026 • Social