Fără armistițiu de Paște. Putin va continua să bombardeze Ucraina și de Înviere, anunță Peskov
Rusia nu a identificat o propunere clar formulată privind un armistițiu de Paște în declarațiile președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat purtătorul de cuvânt al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov. „Este clar că regimul de la Kiev are nevoie disperată de un armistițiu, de orice armistițiu, deoarece dinamica de pe fronturi <…> arată că trupele ruse – uneori mai repede, alteori mai încet, dar pe toată linia frontului – avansează”, a spus Peskov, transmite Digi24.
Potrivit acestuia, Zelenski trebuie „să-și asume responsabilitatea” și să ia o decizie „pentru ca noi să ajungem la pace, nu la un armistițiu”. „Mai târziu, această decizie va trebui luată cu un preț mai mare. Despre acest lucru a vorbit în repetate rânduri, printre alții, și președintele nostru”, a remarcat Peskov.
Înainte de aceasta, Zelenski a anunțat că „partenerii” Kievului au cerut reducerea numărului de lovituri asupra obiectivelor petroliere rusești, pe fondul crizei energetice mondiale provocate de războiul din Iran. Ca răspuns, președintele ucrainean a propus declararea unui armistițiu pe perioada Paștelui.
În același timp, Zelensk a subliniat că „oamenii normali, care respectă viața, vorbesc despre încetarea focului pe viață, nu pentru câteva zile”. „Dar noi suntem, fără îndoială, pregătiți pentru orice compromis, cu excepția compromisurilor cu demnitatea și suveranitatea noastră”, a remarcat președintele ucrainean.
În 2025, Rusia a anunțat unilateral o armistițiu cu Kievul pe durata sărbătoririi a 80 de ani de la victoria în Marele Război Patriotic și pe perioada Paștelui. Cu toate acestea, de fapt, nu a avut loc niciun armistițiu atunci.
Citește și
Putin acceptă să oprească războiul din Ucraina doar pentru o zi
12.10.2026 • Externe
Atac armat într-o școală din Franța. Directorul și un profesor au fost împușcați de un adolescent de 14 ani
12.10.2026 • Externe
Atac asupra aeroportului din Riad: cel puțin 12 morți și peste 300 de răniți
12.10.2026 • Externe