RO | RU

Explozie la o benzinărie din Daghestan: Cel puțin 10 morți și 11 răniți

Ecaterina Moroșanu de Ecaterina Moroșanu • 28.09.2024 • 09:18 • Externe
Explozie la o benzinărie din Daghestan: Cel puțin 10 morți și 11 răniți
Cel puțin 10 persoane au murit, iar alte 11 au fost rănite după o explozie de la o benzinărie din republica rusă Daghestan, a anunțat Ministerul rus pentru Situații de Urgență, relatează AFP, citat de hotnews.ro.  Ministerul a spus pe Telegram că printre cei uciși se numără și doi copii. Bilanțul inițial vorbea de cinci morți și trei răniți.
Anterior, aceeași sursă indica că zona tehnică și cantina benzinăriei au ars pe o suprafață de 500 metri pătrați. Ministerul a declarat ulterior că incendiul a fost localizat, dar nu a fost încă stins. Aproape 120 de salvatori au intervenit la fața locului, potrivit ministerului. În august 2023, 37 de persoane au fost ucise și alte 119 au fost rănite în urma exploziei de la o benzinărie din suburbiile orașului Mahacikala. Accidentele de acest tip sunt frecvente în Rusia, adesea din cauza încălcării standardelor de securitate sau a instalațiilor învechite.

Citește și