Donațiile în școli și grădinițe se vor efectua exclusiv prin serviciul guvernamental de plăți electronice
Școlile și grădinițele, pentru a beneficia de donații sub formă de mijloace financiare, vor trebui să deschidă un cont trezorerial. Toate operațiunile de donație se vor efectua exclusiv prin intermediul serviciului guvernamental de plăți electronice (MPay). Regulamentul va fi examinat miercuri la ședința Guvernului, transmite IPN.
Ministerul Educației și Cercetării precizează că scopul acestui regulament este de a asigura transparența în utilizarea donațiilor sub formă de mijloace financiare, precum și protecția intereselor donatorilor și ale instituțiilor de învățământ. „Donațiile sub formă de mijloace financiare sunt transmise de către donator benevol, cu titlu gratuit și necondiționat instituției de învățământ”, se arată în document.
Donațiile vor putea fi utilizate de către instituția de învățământ pentru dezvoltarea bazei materiale și pentru acoperirea cheltuielilor legate de formarea profesională inițială și continuă a cadrelor didactice.
Atât școlile, cât și grădinițele beneficiare vor fi obligate să publice pe paginile de internet (dacă le au) sau vor afișa pe panouri special amenajate rapoartele semestriale privind donațiile colectate și utilizarea acestora.
Citește și
Două automobile au fost cuprinse de flăcări la Cahul
13.10.2026 • Social
Peste 100 articole din fontă nedeclarate, depistate într-un lot de mărfuri la postul vamal Bălți
13.10.2026 • Social
Peste 2000 de euro pentru facilitarea obținerii permiselor de conducere. Un bărbat din Bălți, denunțat la CNA
13.10.2026 • Social